Alex Matei
Image default
Telefoane | Tablete

Cum să îţi gasesti telefonul pierdut fie ca e Android sau iPhone

Nu doresc nimănui să îşi piardă telefonul, dar dacă totuşi se întâmplă trebuie să ştii că există un mod în care poţi afla locaţia acestuia. Poate îl uiţi pe masa de la terasa sau îţi cade din buzunar în taxi. Şi pentru că asta se întâmplă mai des decât ai crede, producătorii de smartphone-uri au integrat tehnologii capabile să localizeze telefonul. Atât Apple, Google cât şi Microsoft integrează deja metode de localizare a telefonului. Deci nu trebuie să îţi faci griji că ai uitat să instalezi vreo aplicaţie, dar va trebui să profiţi de funcţie până se scurge toată bateria din telefon. Aşadar, imediat după ce ţi-ai dat seama că îţi lipseşte telefonul fugi până la cel mai apropiat PC şi încearcă să îl localizezi.

Cum să îţi gasesti telefonul pierdut cu Android pe el?

Android-ul oferă o serie de aplicaţii pe care poţi să le foloseşti pentru găsirea telefonului. Dar cea de bază şi cel mai uşor de folosit este Android Device Manager. Partea bună este că e deja instalat pe telefon. Orice telefon Android 2.3 sau mai nou ar trebui să beneficieze de această funcţie. Trebuie doar să scrii pe Google “Where is my phone”. E atât de uşor! Îţi cere să te înregistrezi pe contul de google şi se va folosi de semnalul GPS şi WiFi pentru a realiza o localizare cât mai exactă. Dezavantajul e că GPS-ul la telefon trebuie să fie pornit pentru a găsi telefonul, iar singurele lucruri pe care le poţi face este să sune telefonul şi să îl resetezi.

Dacă totuşi doreşti o aplicaţie mai elaborată poţi să încerci Cerberus anti theft. Aplicaţie pe care o poţi instala şi de la distanţă dacă telefonul este conectat la internet. În plus aceasta aplicaţie îţi perniţe să faci poze la ecran sau chiar să foloseşti camera frontală pentru realizarea unei poze a infractorului.

Cum să îţi gasesti telefonul pierdut cu iOS pe el?

Cea mai bună şi unică modalitate de a găsi iPhone-ul pierdut este prin Find My iPhone. Poţi utiliza Find My iPhone doar de pe un alt telefon cu iOS sau de pe un PC prin înregistrarea datelor de iCloud. Prin aplicaţie îl poţi face să sune, să trimită un mesaj cu numărul de telefon pe care îl ai disponibil sau să resetezi telefonul. Tot cu Find My iPhone poţi să îţi găseşti Mac-ul, iPod-ul sau iPad-ul. Dar ca să te bucuri de aplicaţie telefonul trebuie să fie pornit şi conectat la internet.
În concluzie ai şanse mari să îţi recuperezi telefonul atâta timp cât reacţionezi rapid. Desigur, telefonul mai trebuie să fie pornit şi GPS-ul activ. Să sperăm că nu vei fi nevoit să foloseşti această funcţie vreodată, dar dacă totuşi trebuie e bine să ştii cum.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lasă o recenzie

    Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult

    Privacy & Cookies Policy
    error: Acest continut este protejat!