Alex Matei
Image default
Parerea mea

(VIDEO) Mărturia unui doctor infectat cu Covid-19 ( CoronaVirus

Mărturia unui doctor infectat cu Covid-19: “Până nu ajungi aşa aproape de moarte, nu înţelegi prin ce suferinţe trec unii”

”Sunt Daniela De Rosa, medic veterinar în provincia Avellino. Sunt unul dintre primele cazuri confirmate pozitiv cu coronavirus. Și vreau să vă explic de ce sunt azi aici și de ce vă trimit acest mesaj. Îmi pare rău pentru modul în care mă vedeți acum. Sunt închisă și izolată într-o cameră din spital. Nu pot să deschid fereastra, nu am contact cu nimeni doar de două ori pe zi, am un contact cu doctorii pentru control medical ca să vadă parametrii în care mă situez. Iar celălat este când mi se aduce prânzul și cina, mâncarea îmi este lăsată afară în fața ușii, pe un cărucior. Eu trebuie să stau la distanță de cel puțin un metru.

Coronavirusul mi-a provocat o foarte urâtă pneumonie interstițială bilaterală și o gravă insuficiențp respiratorie. Sunt o femeie de 43 de ani care înainte de această suferință eram foarte sănătoasă. Nu am cuvinte să vă explic prin ce am trecut eu în aceste zile, corpul meu, inima mea, mintea mea. Dar sunt sigură de un lucru: dacă nu ai un contact printr-o împrejurare nefericită și nu ajungi atât de aproape de moarte, nu ai cum să știi prin ce dureri și prin ce disperare trece cineva”, a declarat Daniela.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lasă o recenzie

    Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult

    Privacy & Cookies Policy
    error: Acest continut este protejat!